AUTOpro
Generale Stiri

Dacia a aniversat 12 ani de la lansarea primei generații Duster în deșertul Sahara

În martie 2023 se împlinesc 13 ani de când prima generație Dacia Duster a fost dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Pentru ca momentul să fie marcat așa cum se cuvine, SUV-ul autohton, purtând noua identitate vizuală, a fost dus în deșertul marocan, acolo unde, de fapt, a început totul pentru cel mai bine vândut model al mărcii din Mioveni.

Dar, de ce a ales Grupul Renault orașul marocan Marrakech pentru această sărbătoare? Ei bine, a fost vorba pur și simplu despre o întoarcere la începuturile poveștii de mare succes intitulată Dacia Duster.

Dacia Duster a progresat enorm la capitolul calitate și experiență de condus

Dacia

Și asta pentru că, în 2010, prima generație era testată în premieră de reprezentanții mass-media de pretutindeni în deșertul Sahara, la poalele Munților Atlas.

De la lansarea primei iterații, Dacia Duster a progresat enorm. Dar, nu atât de mult în ceea ce privește gabaritul (actualul model este cu doar 3 cm mai lung comparativ cu prima generație) ori greutatea (a luat în greutate doar 29 kg în toată această perioadă), ci mai ales la capitolul calitate și experiență de condus.

Versiunea care se află în momentul de față pe piață a fost lansată în 2017. Aceasta a suferit două operații de restilizare. Prima a avut loc în 2021, atunci când au fost introduse o nouă semnătură LED și câteva noi detalii interioare precum noul sistem multimedia cu ecran tactil de 8 inch, compatibil Android și Apple CarPlay.

Cea de-a doua operație estetică a avut loc în anul recent încheiat, odată cu introducerea noii identități vizuale a mărcii în toată gama de modele Dacia. Aceasta constă într-o grilă redesenată și un nou logo, embleme Dacia pe haion și pe volan și o serie de elemente decorative finisate în alb.

Bineînțeles, producătorul român nu a renunțat la unul dintre principalele atuuri ale Daciei Duster. Este vorba despre motorizarea 1.5 dCi, care produce 115 CP și 260 Nm de cuplu. Un alt avantaj al Duster-ului în teren dificil îl reprezintă anvelopele de dimensiuni rezonabile, care „sapă” mai ușor prin nisip sau noroi.

Sursa: 20minutes.fr

Articole similare

Exclusiv: ce este în spatele succesului mașinilor electrice

Andrada Arsenie

Renault intenționează să producă modele electrice în Coreea de Sud

Aston Martin Valhalla va intra în producția de serie în 2024: motor V8 de 1.000 CP

Mihai Morcovescu